|
PLUGUŞORUL
Aho, aho, surori şi fraţi Din Constanţa şi Galaţi, Din Buzău, din Bucureşti, Din Craiova, din Piteşti, Din Brăila, Calafat Şi din Râmnicu Sărat, Din Braşov, din Drăgăşani, Din Feteşti şi din Focşani, Din Perugia, din Roma, Din Arezzo şi Verona, Din Madrid, din Barcelona, Din Bilbao şi Gerona, Şi din orice colţ al lumii, Unde locuiesc românii,
Iată-ne ajunşi acum La sfârşitul unui drum; Anul ăsta se sfârşeşte Şi-altul nou în prag păşeşte; De aceea, se cuvine Ca-n acest moment, creştine, Fiecare să îşi facă, Nu în glumă, nu în joacă, Un proces de conştiinţă Şi să-şi dea şi o sentinţă. Pentru cum s-a ostenit, Pentru cum s-a străduit, Pentru ce-a realizat În acest an încheiat. Să nu uite fiecare, Că, acum, la trecătoare, Toţi, şi frate, şi duşman, Suntem mai bătrâni cu-n an.
Pentru-a şti cât de real E bilanţul general, Nefiind noi instruiţi, Nefiind noi iscusiţi, Ci doar nişte bieţi plugari Şi creştini misionari, Întâlnindu-l azi în drum Pe distinsul Moş Crăciun, L-am rugat, stăruitor, Pe bătrânul călător, Să ne spună ce-a văzut Pe la voi când a trecut, Căci brăzdat-a ţara toată Cu o sanie-ncărcată.
Chiar grăbit fiind, cum ştim, S-a oprit cu noi puţin Şi ne-a spus şi lucruri bune, Şi ce nu se pot a spune. V-a văzut pe fiecare Şi la umbră, şi la soare; V-a văzut la semănat, La arat şi la udat, Iar acum, la secerat, În hambare s-a uitat După rodul cel bogat Şi-a văzut c-aţi recoltat Ceea ce aţi semănat.
Aşadar surori şi fraţi, Staţi aşa şi nu plecaţi, Din somn iute vă sculaţi Şi cuvântul ne-ascultaţi, Căci vom face o urare Pentru cei ce au chemare De a fi misionari Şi-ai credinţei calfe tari, Care, însă, nu ştiu cum, Au mai aţipit pe drum.
Ia să-mi spuneţi măi băieţi, Zurgălăi, la voi aveţi ? Dac-aveţi, ia faceţi proba, Ca să batem un pic toba, Să n-adoarmă toţi creştinii Că ne pradă, frate, câinii Şi din bici pocniţi flăcăi Ca să fugă toţi cei răi ! Hăi !
Dumnezeu, din mila-I mare, Ne-a chemat pe fiecare Să-I urmăm pe calea sfântă, Care nu pe toţi încântă, Spre a fi vioi şi tari, Ortodocşi misionari; Ne-a chemat ca să-I cântăm, Fapte bune să lucrăm, S-ajutăm pe cei lipsiţi Şi pe cei nespovediţi, Cu îndemnul şi exemplul, Să mai stăvilim torentul, Să fim pilde de creştini, Blânzi, smeriţi şi oameni buni. S-avem pururea în faţă A Bisericii povaţă, S-ascultăm de ierarhie, De cei mari, de preoţie, De acei care învaţă, Mai ales cu a lor viaţă, Doar acea învăţătură, Ce-i desprinsă din Scriptură, De Părinţii Sfinţi lăsată Ca să fie drept urmată, Care are rădăcină În Biserica străbună.
Până-n anii nouăzeci, Nu eram aşa de reci. Cred că ştie fiecare, Că atunci era lucrare, Eram toţi în ascultare, Nu zăceam în nepăsare, Frecventam cu interes Slujbele, cu mult mai des, În credinţă ne-ntăream, Fapte bune plănuiam, Eram parcă mai smeriţi, Şi, desigur, mai uniţi; Într-o dragoste creştină Petreceam fără pricină. Hrana ce-o aveam pe masă, Ne părea la toţi gustoasă. Şi-o sorbeam cu dor din predici, Din casete, din biserici, Căci era duhovnicească - Mană sfântă, îngerească. Şi eram toţi mulţumiţi, Şi sătui, şi fericiţi, Şi am fost nebiruiţi Cât am stat aşa uniţi, Cât am stat în ascultare Şi-n smerita cugetare. Dar de când e libertate, S-au schimbat în rău mai toate: Şi industria, şi clima, Şi smerenia, şi stima, Şi iubirea s-a schimbat; Nu mai e ca altădat'. S-a răcit deci disciplina Precum se răceşte clima: La Constanţa, valuri, valuri Se ciocnesc acum de maluri, La Craiova ninge, plouă, Rareori mai pică rouă, La Braşov e frig şi ceaţă Şi pe Tâmpa şi în piaţă, Iar la Bucureşti, se pare, Este multă poluare Şi, s-o spunem cumsecade, Totu-i cam la zero grade, La Focşani cam bate vântul, C-a zvântat de tot pământul; La Brăila şi Galaţi Mulţi de frig sunt îngheţaţi; Dunărea e îngheţată Şi de sloiuri reci brăzdată; Şi la Râmnicu Sărat Este totul îngheţat; Crivăţul ca un duşman Fluieră ca-n Bărăgan. La Buzău, chiar de e soare, În oraş e tot răcoare, E un soare, nu să-l simţi, E un soare cam cu dinţi.
Şi bătrâna Europă E acum într-o sincopă. Inimile-au îngheţat De atâta ger uscat. Dacă sunteţi de acord, E cam ca la Polul Nord. Aşadar, răceală mare Fără semne de-ndreptare.
Ori aţi îngheţat măi fraţi, De nu ziceţi, nu strigaţi, Pentru vremuri iarăşi bune Cu miros de rugăciune? Ia mai uraţi măi flăcăi Şi sunaţi din zurgălăi ! Hăi !
Aşadar, în libertate S-au răcit cam mulţi măi frate. Unii fraţi, hrăniţi odată Cu pâinică şi cu apă, Ce-au trăit mulţi ani aşa, Mulţumindu-se cu ea, Săturându-se de bine, Nu mai vor acuma pâine, Vor mai mult, vor cozonac, Şi din acela, vor un sac. Fiindcă s-au emancipat, Aşadar, unii-au plecat, Ca să afle noutăţi; Şi-au bătut la multe porţi. Unul iată ce-a aflat: Că a bea nu-i un păcat, Chiar şi ţuică dacă bei, Pentru un real temei, Şi o ei ca tratament, Este bună ca ferment. Sfatul ăsta este drept Pentru cine-i înţelept. Şi-a-nceput smeritul frate Ca să bea pe săturate; Dimineaţa una mică, Pentru spor şi chef de muncă, Peste-o oră, mai târziu, Iar mai trage un rachiu Pentru burtă, căci îl doare Uite-aşa din întâmplare, Pe la prânz mai trage una Ca să-i scadă tensiunea. Dar s-ă vezi ce ghinion Pentru încercatul om, Pe la trei după-amiază, O măsea îl deranjează, Şi mai trage-o ţuiculiţă Ca leac pentru măseluţă, Şi mai trage-o duşcă seara Ca să-i treacă oboseala.
Altul află adevărul Că nu-i rău televizorul, Dacă-l foloseşti în bine, Ca să afle ce e-n lume, Dacă-l ţii numai pe ştiri De folos, nu clevetiri. Şi de-atunci pe-acest creştin, Lămurit fiind deplin, Îl găseşti privind cu dor Zilnic la televizor. Şi pe ştiri îl ţine-ntr-una Ca să mai cunoască lumea: Ştiri din sport, din parlament, Din Apus, din Orient, Ştiri din filme deocheate, Ce rulează-n miez de noapte. De curând s-a abonat Şi la firma TV SAT, Ce prin cablu îi transmite Mult mai multe ştiri trăsnite. De aceea nu îi scapă Seară nevizionată. Trei sau patru ore, frate, Pentru ştiri sunt rezervate.
Însă pentru rugăciune Timp deloc nu-i mai rămâne. De Psaltire, ce să zic ? Nu mai face-acum nimic, Mai ales c-a auzit, Tot pe unde-a poposit, Că e şi periculoasă De-o citeşti noaptea în casă. Şi, cum e el şi fricos, N-o mai crede de folos.
Rugăciunile de seară, El demult le-a scos afară. Copleşit de-atâtea veşti Şi de-atâtea ştiri lumeşti. Dup-atâta informare, Totuşi zice la culcare, Fiindcă somnul l-a furat, Tatăl nostru, stând în pat.
Iată cum s-au încurcat Toţi cei ce s-au săturat De pâinica de acasă, Care stă de ani pe masă. Cum s-au înşelat, săracii, Când poftit-au cozonacii !
Ce-aţi rămas blocaţi flăcăi ? Ia pocniţi din bice, măi, Şi sunaţi din zurgălăi, Să audă toţi ca ei ! Hăi !
Pentru multele păcate, România, dragă frate, Traverseaz-o criză grea, Ce n-a fost de când e ea. Gravă criză socială, Economică, morală. Şi la anul ce-o să vie Tot mai greu o să ne fie.
De vreo câţiva ani încoace Nu avem în suflet pace Mulţi rămas-au fără muncă, De se scarpină în pungă,
Pentru-a câştiga o pâine, Unii s-au gândit că-i bine Ca să plece-n ţări străine. Au plecat după avere Ca în scurt timp să prospere. Şi robesc acum cu zor Culegând căpşuni cu spor Şi-i găseşti muncind aşa Unde munca e mai grea, Unde e umilitoare, Însă răul cel mai mare E că au uitat, vezi bine, Tot robind prin ţări străine, De credinţa lor străbună Şi de mama lor cea bună, Au uitat de copilaşi, De nepoţi, de fini, de naşi, Au uitat de spovedit, Au uitat de-mpărtăşit, Căci acolo nu sunt clerici Şi nici slujbe, nici biserici Ortodoxe ca la noi Să te-ajute la nevoi. Nu se mai gândesc la sfinţi, Se gândesc doar la arginţi, Se gândesc doar la dolari, La euro şi dinari.
Iată că s-a împlinit, Ce s-a spus la Maglavit: Că rămâneţi fără muncă, Din a Domnului poruncă, De nu lepădaţi păcatul Şi săracul, şi bogatul.
Ce v-aţi lenevit flăcăi De-aţi rămas pe gânduri măi Şi furaţi de peisaj ? Ori sunteţi măi în şomaj ? Ia lăsaţi canalul doi Şi sunaţi din zurgălăi ! Hăi !
Gândul nostru-acuma zboară La creştinii de la ţară, Care sunt ascultători, Care sunt nevoitori; Cu dureri, cu operaţii, Care nu cârtesc ca alţii. Ce nu-s după lux calici Şi trăiesc din pensii mici, Ei nu năzuiesc cu dor La un trai superior. Pentru ei este firesc Traiul lor cel ţărănesc: Să mănânce mămăligă, Să nu doarmă fără rugă, Să lucreze pe ogoare În arşiţă şi în soare, Cu borş şi cu apă fiartă, Nedorindu-şi altă soartă; Nu la umbră în birou Cu mobil, şi cu stilou, Şi cu bere-n frigider, Sau zicând că e prea ger. Pentru ei este normal A fi zilnic tot hamal, Să rânească-n grajd la oi, Să lucreze în gunoi, Să se plimbe cu căruţa, Nu ca voi, cu maşinuţa. Pentru ei e sărbătoare, Şi au o trăire mare, Când la video privesc Un program duhovnicesc. Ei aşteaptă cu dor mare Duminica viitoare Ca să cânte iar la cor, La bisericuţa lor. Ei sunt simpli în trăire Şi trăiesc fără cârtire. Fiind simpli şi smeriţi, Sunt şi îmbunătăţiţi. Când se roagă ei, mai plouă, Ninge, sau mai pică rouă: Şi-n Galaţi, şi-n Bucureşti, Şi-n Craiova, şi-n Feteşti, Şi-n Constanţa, şi-n Buzău, Că-i ascultă Dumnezeu.
Nu vrem să vă-nchipuiţi Că la ţară-s numai sfinţi, Fiindcă a pătruns şi-aici Tot ce se numeşte bâlci Şi pe unii i-a furat Al oraşului păcat.
Ia să-mi spuneţi măi flăcăi, De la ţara sunteţi, măi ? Dacă sunteţi de la ţară, Să pocniţi din bice, iară, Să se-audă peste văi Clinchetul de zurgălăi ! Hăi !
Hai să ne oprim puţin Şi în treacăt s-amintim Despre patima vorbirii, A bârfirii, clevetirii. Unii fraţi când se-ntâlnesc De politică vorbesc; Osândesc pe dregători Pe miniştri, senatori, Pe primari, pe deputaţi, Afirmând că-s necuraţi. Creştineşte, nu-i frumos, Nu-i un gest politicos, E politic, mai degrabă; Pentru suflet e otravă. Noi să facem, ca atare, Doar politica pe care O cunoaştem de la sfinţi: Fapte bune, rugi fierbinţi.
Alţi creştini când se-ntâlnesc, Tot spre bârfă se pornesc: "Ai văzut că Rădulică Şi-a luat maşină mică ?", "Ai văzut că Măriuca Are fusta atâtica ?", "Ai văzut că şi Stamate Şi-a deschis societate ?"
Altă patimă urâtă, Care pe creştini îi luptă, Este: timpul preţios Petrecut fără folos. Sportul nu e un păcat, Dacă este practicat Ca să capeţi sănătate Sau să-ţi scazi din greutate. Insă inima de-ţi bate, Când auzi că-i gol măi frate, Sau când vezi c-aşează unii Meciu-n timpul rugăciunii, Fugi şi-alege un alt sport, Schimbă-l cu un alt efort, Schimbă sporturile stranii Cu un sport numit metanii.
Cât priveşte mila, frate, Sigur ne vei da dreptate. Milostenia creştină E între virtuţi, regină. "Milă, Eu, voiesc creştine Şi nu jertfă de la tine", Zice Domnul în Scriptură, Intr-o sfântă-nvăţătură. Milostenie de faci, Dă ce-i bun, şi la săraci, Dă din munca ta cinstită Şi-ai s-o afli însutită.
Multe-ar fi să amintim Din câte-am aflat şi ştim: Cioc şi barbă la băieţi, Dar din alea de... poeţi, Iar la fetele creştine: Rujuri, spray-uri, creme fine, Pantaloni şi rochii scurte Înflorate şi cam strimte, După mode noi şi stranii, Să le-admire toţi golanii;
Câţi nu vin la slujbă, frate, Pe la zece jumătate, La vohod sau heruvic, Căci nu s-au grăbit un pic. La serviciu, dânşi,-n schimb, Nu întârzie nicicând; Pentru trup, pentru parale, Ei pun ceasul să îi scoale ! Iată, clar, cum dovedesc Că pe Domnul îl iubesc Mai puţin decât serviciu; Ce mai vreţi un alt indiciu ?
Multe am avea a spune: Şi mai rele, şi mai bune, Dar vedeţi, s-a înnoptat, Mai ales la figurat, Şi au adormit creştinii Obosiţi de duhul lumii. Ia sculaţii măi flăcăi Cu ai voştri zurgălăi ! Hăi !
Vă rugăm să ne iertaţi Şi să nu vă supăraţi, Că le-am spus doar pe-ale rele, Nu pe alea frumuşele. Am exagerat puţin Să ne mai şi veselim. Pe-alea bune nu le-am spus; (Să le ştie doar Iisus).
Iar acuma, la plecare, Vă-ndemnăm pe fiecare Ca să faceţi ascultare De biserica străbună, Care a ştiut să ţină Neştirbite, neschimbate Şi deci nemodificate, Dogmele ortodoxiei, De furia ereziei.
Fiecare să asculte, In aceste vremuri crunte, De părintele duhovnic, Dacă l-a ales destoinic.
„Cine face ascultare - Spune un părinte mare - Liturghie săvârşeşte, Lui Hristos, curat, slujeşte”; Numai cel smerit ascultă, Lui porunca-i e plăcută.
Să dorim să fim smeriţi Şi să fim şi mulţumiţi, Dacă ne-a smerit cumva Dumnezeu cu mila sa Şi să nu uităm că,-n ceruri, Îngeri-s de multe feluri: Unii îngeri sunt Domnii, Alţii Tronuri, Stăpânii, Alţii, ştiţi, sunt heruvimi, Ceilalţi sunt serafimi, Şi arhangheli - bravi ostaşi - Alţii sunt doar îngeraşi. Ei petrec în armonie Şi nu vor mai mari să fie; Fiecare-i mulţumit Precum Domnul l-a clădit.
Iar acuma, când păşim Într-un an ce nu îl ştim, Să dorim să fim mai buni, Cu adevărat creştini ! Şi să punem început Mult mai bun, mai hotărât !
La anul şi la mulţi ani !
|